Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei -
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

I do not crush the crown of this world’s wonders,
and I do not kill
with my mind the mysteries which I encounter
on my way
in flowers, in eyes, on lips, or just on tombstones.
Others’ bright light
extinguishes the spell of the obscure,
the enigmatic, hidden in the depths of darkness,
but me,
my light augments the world’s enigma –
just like the moon, with its white rays
which won't diminish, but quivering
increases the night’s puzzle,
in the same way, I do enrich the shadows of horizons
with wondrous awe of holy riddles
and all that’s undiscerned
transforms itself in even larger un-discernments
under my gaze –
for I so love
both flowers and eyes and lips and graves.